Sfantul Grigore hosevitul EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPANIEI ŞI PORTUGALIEI PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ “SFÂNTUL CUV. GHEORGHE HOZEVITUL” MANZANARES (CR) CALLE DE SAN MARCOS, Nr. 5A Preot paroh: Gheorghe-Cristian Cucul Mobil: 0034 622 562 797

marți, 31 ianuarie 2012

Păstor pentru credincioşii ortodocşi români din Manzanares, Spania


Din momentul hirotonirii, preotul intră într-o mare familie, care este parohia încredinţată lui spre păstorire, astfel că pe lângă mica familie dobândită prin căsătorie, noul cleric are misiunea mai mult decât a purta de grijă credincioşilor, aceea de a-i căuta şi aduna în sânul Bisericii pe toţi cei rătăciţi. Aşa l-a îndrumat Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, pe părintele Gheorghe Cristian Cucul, pe care l-a hirotonit întru preot pe seama nou-înfiinţatei Parohii „Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul” din Manzanares, Spania.
Ceremonia de hirotonire întru preot a avut loc marţi, 25 ianuarie, la Paraclisul Episcopal „Naşterea Domnului”, după ce cu o zi înainte s-a săvârşit aici hirotonia întru diacon.
Au fost două zile de sărbătoare pentru Parohia Manzanares, ai cărei credincioşi şi-au manifestat dorinţa de a avea o parohie a lor încă în urmă cu trei ani, de atunci insistând pe lângă Episcopul Timotei în vederea aducerii aici a unui păstor, dar şi pentru familia noului hirotonit, care s-a îmbogăţit cu încă un slujitor al Sfântului Altar. Tatăl părintelui este preot în Parohia Zorile din Episcopia Caransebeşului, părintele Gheorghe Cucul, iar fratele său geamăn, preotul Daniel Cucul, slujeşte de anul trecut în Parohia „Sfântul Prooroc Daniel” Villarobledo, Spania. Împreună au făcut parte ieri şi astăzi din soborul slujitor în frunte cu Preasfinţitul Timotei, alături de ieromonahul Porfirie de la Paraclisul Episcopal şi de diaconul Claudiu Nicoară.
Este o familie binecuvântată de Dumnezeu, aşa cum spunea Părintele Episcop Timotei în cuvintele adresate la finalul Sfintei Liturghii şi a rânduielii hirotonirii întru preot: „Părintele Gheorghe provine dintr-o familie binecuvântată de Dumnezeu. Prin rugăciunea tatălui lor, care este preot, şi a doamnei preotese, toţi copiii pe care îi au sunt în slujba Bisericii. Deci se vede rodul acestei rugăciuni acum, când şi-au dăruit fiii Bisericii. Este o mare jertfă şi o mare binecuvântare, pentru că din această jertfă se vede iubirea pentru cele sfinte, dar se vede şi iubirea pe care o are Dumnezeu faţă de oameni”.
Conştient de responsabilitatea asumată, însoţit de tatăl şi de fratele său, părintele Gheorghe Cristian Cucul a fost îndrumat astăzi de noul său părinte duhovnicesc, Preasfinţitul Timotei: „Preotul este o unealtă a lui Dumnezeu prin care Dumnezeu lucrează şi vrea să îi mântuiască pe cei din lume. Preotul trebuie să se jertfească pentru păstoriţii săi, toată viaţa lui să facă acest lucru. Părinte Gheorghe, nu mai ai doar o familie, ci de acum înainte, pe lângă familia restrânsă, mai ai o familie: Biserica. Şi prin tot ceea ce faci nu trebuie să neglijezi nici familia mică, Biserica Mică, dar nici Biserica cea Mare a lui Hristos. Pentru că, aşa cum ai auzit în momentul în care ai primit Trupul Mântuitorului, este un Odor pe care trebuie să Îl păstrezi până la a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când are să-l ceară de la tine şi ai să dai seama de cum ţi-ai păstorit credincioşii, de cum te-ai dus în căutarea oii celei pierdute, mai ales aici în Occident, unde foarte puţini credincioşi sunt în staul, credincioşii sunt împrăştiaţi... Şi trebuie hrăniţi cu toţii!”.
La ceremonia de hirotonire au participat şi câţiva credincioşi din localitatea Manzanares, pentru a fi alături de păstorul lor de la începutul drumului. Ierarhul i-a sfătuit pe aceştia să lucreze alături de preotul lor pentru o misiune rodnică, spre mântuirea lor şi a celorlalţi, şi ei urmând a fi întrebaţi la judecată de păstorul lor: „Dumnezeu vă va judeca împreună, cum aţi lucrat împreună, de aceea aveţi mare responsabilitate, atât preotul cât şi credincioşii. Fiţi apostoli! Nu este doar datoria părintelui de a-i căuta pe cei pierduţi, ci este şi datoria credincioşilor care sunt deja în Biserică! Aceasta înseamnă a-ţi da viaţa pentru aproapele tău şi poate nu există jertfă mai mare!”.
Episcopia Spaniei şi Portugaliei are, aşadar, de astăzi, un nou preot în persoana părintelui Gheorghe Cristian Cucul, care îşi începe slujirea Altarului în Manzanares, urmând să adune în jurul Bisericii comunitatea de români de aici, să caute un loc pentru oficierea sfintelor slujbe şi să-şi păstorească enoriaşii.
Cu toate acestea, numărul preoţilor veniţi să facă misiune în cele două ţări ale eparhiei noastre rămâne insuficient dacă ne raportăm la numărul credincioşilor răspândiţi în diferite zone, care au nevoie de asistenţă religioasă şi care parcurg distanţe mari pentru a lua parte la sfintele slujbe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu