Sfantul Grigore hosevitul EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPANIEI ŞI PORTUGALIEI PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ “SFÂNTUL CUV. GHEORGHE HOZEVITUL” MANZANARES (CR) CALLE DE SAN MARCOS, Nr. 5A Preot paroh: Gheorghe-Cristian Cucul Mobil: 0034 622 562 797

vineri, 2 martie 2012

Doamne şi stăpânul vieţii mele ...

Observăm în Postul Mare, ca și particularitate specifică a slujbelor din această perioadă, practicarea rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, cunoscută și sub denumirea de rugăciunea Postului Mare. De ce ocupă un loc aşa de important această scurtă şi simplă rugăciune în slujbele de Post? Pentru că ea ne arată care trebuie să fie simțirea corectă a legăturii omului cu Dumnezeu, și totodată sintetizează, într-un mod unic, cererile esențiale ale sufletului doritor de Dumnezeu, care să ducă omul spre sfințenie, incluzând atât cereri de eliberare de boli duhovniceşti, de patimi, cât și cereri de dobândire a virtuților creștine.

Începem astfel rugăciunea prin: “Doamne și Stăpânul vieții mele“. La o primă vedere, ar putea apare aici un paradox: noi știm că suntem liberi, că Dumnezeu Însuși ne-a creat liberi, cu proprie voință, cum dar, atunci, Îl numim pe Dumnezeu acum Stăpân? Nu este însă nici un paradox. Într-adevăr, în calea sa spre mântuire, creștinul nu poate fi decât rob, firea omului este roaba lui Dumnezeu, care a făcut-o, dar aflată în acea robie care eliberează, după cum spunea un mare nevoitor al ortodoxiei: “Doamne, dă-mi robia care-mi eliberează sufletul și ia-mi libertatea care mă robește”
Astfel, în viața lui, omul este inevitabil supus unei slujiri, unei “robii” și în această slujire are 2 singure variante: să fie rob lui Dumnezeu sau să fie rob păcatului! A te afla în „robia” lui Dumnezeu este cea mai mare libertate, după cum ne învață și Evanghelia: “Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi”. Iar această supunere față de Dumnezeu este esențială pentru viața creștinului, căci dacă Dumnezeu nu este Domnul și Stăpânul vieții mele, atunci eu voi deveni propriul meu domn și stăpan, centrul absolut al propriei mele vieți, și încep să evaluez totul ținând cont de nevoile, ideile, dorințele și judecățile mele. Este cumplit e să fii fără de Stăpân! Fiindcă atunci când nu ai Stăpân Care să te învețe lucrarea mântuirii, te pierzi! Dar ce poate fi mai frumos decât ca Însăși Iubirea să fie Stăpânul și Domnul tău? În această simțire trebuie să înțelegem noi ideea de stăpânire a lui Dumnezeu față de om.
În rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, noi facem de fapt o spovedanie. De aceea, când spunem: „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire, și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie”, și cerem să fim izbăviți de toate aceste duhuri, de fapt noi cu adevărat mărturisim că suntem stăpâniți de ele. “Nu mi-l da mie” înseamnă și ia-l de la mine. Pentru că, dacă nu le-aș fi avut în mine, de unde aș fi cunoscut că ele există?
Cerem apoi „duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei”, mărturisind astfel că toate virtuțile și darurile nu le putem dobândi prin noi înșine, ci doar primindu-le de la Dumnezeu în dar. De ce să cerem noi vederea propriilor noastre păcate? Pentru că fără vederea propriilor păcate, omul nu poate să ierte și să nu-și judece aproapele. Dar și această vedere, nimeni nu o poate avea decât în dar de la Dumnezeu. Numai cercetarea Duhului Sfânt descoperă omului răutățile și patimile din sufletul lui.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este o rugăciune a smereniei, a descoperirii neputințelor omului: neputință de a se izbăvi singur de patimi, neputința de a dobândi virtuțile creștine prin propriile forțe, neputința de a-și conștientiza singur adevărata sa stare duhovnicească. Cu adevărat este o rugaciune a descoperirii sărăciei, după cum frumos spunea Sfântul Tihon de Zadonsk: “Vezi-ți, omule, sărăcia! Dumnezeu îți dăruiește totul, pentru că tu nu ai nimic.”

Călăuză Ortodoxă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu