Sfantul Grigore hosevitul EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPANIEI ŞI PORTUGALIEI PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ “SFÂNTUL CUV. GHEORGHE HOZEVITUL” MANZANARES (CR) CALLE DE SAN MARCOS, Nr. 5A Preot paroh: Gheorghe-Cristian Cucul Mobil: 0034 622 562 797

vineri, 2 noiembrie 2012

Mosii de toamna

b_150_100_16777215_00___images_Articole_mosii_de_toamna.jpg
Sîmbătă, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rînduit să se facă pomenirea morţilor

Pomenirea din această sîmbătă este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de toamnă. A fost aleasă această zi pentru că sîmbăta e ziua în care Mîntuitorul a stat în mormînt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorît la iad, ca să elibereze din el pe toţi drepţii adormiţi.


Biserica face pomenirea celor adormiţi sîmbăta şi pentru că această zi premerge duminicii - ziua Învierii - numită şi cea dintîi zi a noii creaţii sau a opta zi, ziua veşniciei. Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi“, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvîntului „adormit“, înţelesul care îl asociază cu Învierea. Cînd Mîntuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică de numai 12 ani abia murise, spune: „Nu plîngeţi; n-a murit, ci doarme“ (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pămînt (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Creştinii se roagă pentru cei morţi, pentru că au credinţa că, prin rugăciuni, sufletul pentru care se roagă va ajunge la Judecata universală într-o stare mai bună decît aceea cu care s-a despărţit de trup. În zilele de Moşi, o persoană din fiecare familie vine la biserică cu o colivă, o sticluţă de vin, aprinde două lumînări (pentru că la morţi tot timpul trebuie să fie cu soţ), şi cere să fie pomeniţi morţii familiei respective.

Prescura reprezintă darul omului către Hristos

În ziua Moşilor de toamnă, clopotele parohiilor ortodoxe din aproape toate colţurile ţării îi îndeamnă pe credincioşi să aprindă la mormintele celor dragi o lumînare şi să se roage alături de preoţi pentru mîntuirea sufletelor lor. În biserică, slujba începe cu Sfînta Liturghie şi continuă cu Parastasul, ce reprezintă o ierurgie specială, în care trupul mortului este simbolizat prin colivă.
În pomelnicul însoţit de prescură şi de o lumînare este scris numele de botez al fiecărui mort. Prescura reprezintă darul omului către Hristoş care îl întoarce mai apoi prefăcut în Trupul său. La sfinţirea vinului şi a pîinii pentru împărtăşanie sau Proscomidie, aşa cum este cunoscută în termeni bisericeşti această parte din Liturghie, preotul scoate părticele din prescură şi le aşază pe Sfîntul Disc (este un vas care are aspectul unui taler, în care se pun părticele din prescură în timpul liturghiei, mai precis în timpul Proscomidiei), alături de partea care-L reprezintă pe Hristos răstignit. În vreme ce face acest lucru, preotul rosteşte numele celor morţi cu credinţa că pomenirea lor îndreptată spre Hristos Îl face şi pe Hristos să-i pomenească în faţa Tatălui.

Hrană pentru trup şi suflet

În afara canoanelor bisericeşti ce se săvîrşesc în biserică, în casele credincioşilor, gospodinele trudesc pentru a face tot felul de bunătăţi ce vor fi date de pomană, dar mai cu seamă colivă. Aceasta reprezintă, în religia ortodoxă, o ofrandă adusă sufletelor celor plecaţi dintre noi. Aşadar, ea reprezintă hrană pentru trup, dar şi pentru suflet. Departe de a fi doar un ritual străvechi, care a reuşit să treacă puntea timpurilor fără să fi cunoscut transformări esenţiale, semnificaţia colivei are rădăcini puternic ancorate în lumea spiritualităţii. Grîul fierţ îndulcit cu miere, reprezintă însuşi trupul celui care a trecut în viaţa de apoi, iar ingredientele folosite pentru pregătirea ei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii eterne pe care sperăm că a cîştigat-o cel mort. Coliva mai semnifică şi Biserica lui Hristos, unde cei vii, împreună cu cei morţi, se regăsesc în rugăciune. Bobul de grîu este simbolul învierii trupurilor. Acesta pentru a încolţi şi a rodi trebuie mai întîi semănat. La fel şi trupul, se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca mai apoi să învieze întru nestricăciune.

Originea obiceiului pregătirii colivei

Deşi nelipsită din pomenile pe care credincioşii le fac pentru morţii lor, puţini sunt cei care ştiu cîte ceva despre originea obiceiului străbun de pregătire a colivei. Potrivit istoriei, Iulian Apostatul, ultimul împărat roman păgîn, a renunţat la creştinism pentru a se converti la monoteismul
neoplatonician. O dată cu dezicerea de religia creştină, credincioşii acelor vremuri au ajuns să fie batjocura împăratului, care a ales să se închine idolilor. O întîmplare care arată acest lucru a fost consemnată de istorie şi recunoscută ca fiind una dintre minunile înfăptuite de Sfîntul Teodor Tiron. Într-un an, în Săptămîna Mare a Patimilor, la ordinul împăratului Iulian Apostatul, guvernatorul Constantinopolului a stropit cu sînge jertfit idolilor toate proviziile din pieţe. Acela a fost momentul în care, după jumătate de secol de la moartea sa, Sfîntul Teodor Tiron i s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi l-a avertizat de fapta împăratului păgîn. Acesta i-a anunţat pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănînce grîu fiert cu miere. A fost prima oară cînd s-a consemnat pregătirea colivei. Acest obicei s-a păstrat peste timpuri şi a căpătat conotaţii religioase mult mai importante decît la început.
Sursa OrtodoxNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu